Caprita sfetnicului Petru de Ion Pribeagu

[valipet]

Caprita sfetnicului Petru


Sfântul Petru, Mare Paznic
Pestea-a Raiului fântâna
Plictisit de-atâtea veacuri
Sa tot stea cu cheia în mâna
Într-o zi s-a dus la Domnul
Prea supus si prea smerit
Si îngenunchind în fata-i
Petru astfel i-a grait:

- Doamne, din strafund de vremuri
Te slujesc fara prihana
Am si eu o rugaminte
Fie-ti mila si pomana
Da-mi concediu de odihna
Doamne pururi laudat
Doar o luna Nalt Prea Sfinte
Caci sunt om si sunt barbat!

- Bine Petre! Se aproba
Ce nu fac eu pentru tine
Treci la cadre, ia-ti cartela
Si te du! Te du cu bine...
Ajungând în capitala
Ferches, tânar si cu bani
Ca puteai sa-i dai ca vârsta
Douazeci si opt de ani
S-a încurcat c-o femeiusca
Nostima si dolofana.

Si la „Compescaria” într-una
Bea „Segarcea” si „Cracana”
Toata lumea a tinut-o
Numai în chefuri si-n antren
Vizitând seara de seara
„Pescarus” si „Monn Jarden”
Ca îmbatat de-atâta farmec
Si de patimi juvenile
Si-a întârziat concediul
Cu vreo trei ori patru zile

-Bine Petre, nu stii oare
Ca dupa regulament
Orice întârziere înseamna
Cum ca n-ai fost vigilent?

- Ba am fost Nalt Prea Sfinte,
Zice Petre fericit,
Însa în timpul noptii Parinte
Uite, m-am îmbolnavit.

Doua nopti si patru zile
Am zacut în odaita
Si ma tot hraneam cu lapte
Doar cu lapte de caprita
Daca n-ar fi fost caprita
Sa ma vindece de toate
Zau, muream, muream de tuse
Doamne Sfinte si Îndurate

A trecut o vreme lunga
Petre Sfântul cum va spun
Se topea de dor saracul
Dupa dulcineea lui.
O vedea frumoasa, durda
Gura rosie, ochi adânci
Trupul de nimfa care zburda
S-o tot sorbi, s-o tot manânci...

Drept la Dumenezeu se duse
Si îi zise rugator
- Doamne, nu mai pot de tuse,
Da-mi concediu c-am sa mor!

Si daca ma sting, cu mine
Piere ultima mladita...
Sa ma vindec leacul este
Numai lapte de caprita!

- Bine, îti dau o luna – zise
Domnul zarilor senine
Dar când vii, aduci si capra
O aduci aici cu tine.

- O aduc, Înalt Prea Sfinte
O aduc numaidecât
Cum o stii, în patru labe
Si c-o funie de gât.

Si mâhnit, gata sa-i sparga
Inimioara patimasa
Se întreba – Si acum Petrache
Spune, pe unde scoti acum camasa

A pornit cu ascensorul
Din eter, azur si nea
Într-o clipa nea Petrica
Sprinten, ferches, fu la ea.
Nopti si mile delirante
De iubire nesfârsita
Petrecut-a Sfântul Petre
Cu caprita lui iubita.

Când sa se termine luna
Petre îsi aduse aminte
De fagaduiala data
Prea Eternului Parinte.

Si îi spuse: „fata draga
Eu socot ca-i foarte bine
Ca sa nu-mi pierd slujba în ceruri
Trebuie sa mergi cu mine.

Dumnezeu nici nu prea vede
Te strecori încet si atât
Goala si în patru labe
Si cu o funie de gât.

Ascensorul te asteapta
Te îmbarca în el frumos
Si în doua- trei minute
Scumpo, vei ajunge sus.”

Ce sa faca biata fata
A primit cu mult curaj
Si de ce sa nu profite
De asemenea voiaj?

Dezbracata, e o minune
Trup de nimfa, ca-n povesti
Nea Petrica, Nea Petrica
Ce pramatie îmi esti...!

S-a urcat în cer cu dânsa
Si o îndeamna mereu
- Hai caprita, hai cu nenea
Sa te vada Dumnezeu!

Cum ajunse în zenituri
Si-au deschis spre tron portita
Dumnezeu lua ocheanul
Si-ndelung privi caprita.

A privit-o înca o data
Dinapoi si dinainte
Si a izbucnit navalnic:

- Eu când zamislit-am capra
Printre vite consacrate
Avea în fata tacalia
Si avea tâtele la spate.
Dar cu capra ta Petrache
O brodisi ca Eremia
Ca are tâtele în fata
Si are în spate tacalia!